RSS

2 noiembrie 2010

Curriculum Vitae UNIC

CV unic si original

   Obiectiv:
   Obiectivu meu secret e sa ma angajati. Asta vreau de fapt, pentru ca nu mai rezist in constructii. Va rog din inima sa va rupeti 2-3 minunte si sa vedeti de ce sunt in stare.

   Salariu: 1600,00 EURO / luna

   Beneficii: Niste sefi atenti cu mine, care sa ma inteleaga si sa ma iubeasca pentru cum stiu eu sa-mi fac treaba. Totodata, munca mea ar fi in van, fara masina de serviciu, telefon, treining si pantofi. Recunosc ca mi-as mai dori un colectiv unit, serios, dispus la program prelungit si nemultumit de nivelu salariilor. In final - asta e un vis mai vechi - as vrea sa pot merge pe apa, ca Mantuitorul, macar o zi pe saptamana. Bunica sta intr-o zona inundata.

   Tip job: Part time, Full time, Project Based
  
   Departament: Public Relations, Mass Media/Jurnalism, Advertising/Agenti publicitate, Servicii Secrete/Servicii Paza Protectie

   Oras de domiciliu: BUCURESTI >

   Oras de lucru: Bucuresti, Cluj-Napoca, Iasi, STRAINATATE

   Nivel Cariera: Entry-Level/Primii 3 Ani Exp
 
   Disponibil: Oricand
 
   Experienta:

   Departament: cercetare

   Oras lucru: Oriunde
 
  Salariu: CONFIDENTIAL
 
  Domeniu Activitate Firma: Deci societatea la care lucram activa in domeniul adevarurilor general acceptate. Obiectu de activitate al firmei era sa-i faca pe clienti sa-si dea seama ca se poate si mai rau decat credea ei ca se poate. Intr-un fel, noi le faceam un serviciu. Venea oameni la noi cu greutati, isi depuneau banii (aveam dobanda buna tare) si asteptau sa castige cat le promiteam noi. Noi insemnand eu si cu un preten de-al meu Costel. In momentul in care ii fraieream - pentru ca da, ii  fraieream - oamenii isi dadeau seama ca le era mai bine inainte sa vina la noi. Ii ajutam astfel, chiar printr-o metoda neortodoxa, sa realizeze ca castigurile materiale sunt efemere si nu le iei cu tine in mormant. Dintr-un sondaj realizat dupa ce am dat si noi faliment, a rezultat ca peste 83 % din cei pe care i-am fraierit n-au mai fost niciodata fraieriti de alta banca. Ei, si daca privim inapoi si tragem o linie, asta si am dorit de fapt.

   Responsabilitati:Pentru ca am o fatza charismatica si doi ochi extrem de patrunzatori,  responsabilitatea mea era sa-i ametesc pe clienti. Fiind expert in limbaju nonverbal si cunoscand in detaliu tehnicile de persuasiune folosite de indieni, am reusit, pe parcursul a 2 ani de zile, sa imi dezvolt un sistem infailibil de smecherii bancare. Recunosc ca au fost si oameni care s-au prins ce fel de vulpoi sunt si am suferit mult din cauza asta. Dar niciodata nu m-am dat batut, pentru ca, asa cum zicea si Einstein: "Nu incerca sa ajungi om de succes. Incearca sa ajungi om de valoare".
 
   Recomandari:Nu-mi place sa ma laud, dar imi permit sa subliniez faptul ca pot fi recomandat cu usurinta de orice politist sau procuror din Bucuresti. Lasand la o parte functionarii MAI, legaturile mele cu diverse personalitati din lumea buna a capitalei - Ana Lesko, Sarmalele Reci, Bamby sau Indigo - sunt deja cunoscute, asa ca le voi trece si pe ele pe lista celor care imi pot da, la nevoie, o recomandare tzeapana.
    Realizari:La inceput n-am avut nici o realizare in firma, pentru ca era
si campionatu mondial de fotbal si ne mai uitam la meciuri. In timp insa, am dovedit superiorilor ca nu degeaba au avut incredere in mine cand mi-au intins un deget. Am inceput sa lucrez peste program, sa lucrez acasa, sa lucrez in somn, am devenit atat de obsedat de munca mea incat mi-am si scris pe un tricou cu pixu "Munca inobileaza pe om. Munca e bratara de aur". Cum era de asteptat, sutele de ore sacrificate in favoarea carierei mi-au afectat insa viata sentimentala, pe cea spirituala si circulatian periferica. Cand mi-am dat seama ce se petrece cu mine - ca mi-a spus o matusha ca arat rau - era deja prea tarziu. Ajunsesem sa ma fraieresc si pe mine cu bani.

   Beneficii:Sigur ca am avut bonuri de masa, sigur ca am avut masina,
sofer, asigurare de viata si alte si alte beneficii, pe care nu le mai tin minte deoarece mi se pareau absolut normale la acea data.

   Educatie

   Studii:

  Am terminat la propriu liceul "Stefan Moisil Budashu" din Bucuresti, sectia viticultura. Am fost singurul din generatie care a obtinut in fiecare an premiul unu, doi si trei. Dupa liceu, am facut o pauza de 2 ani, ca sa ma distrez si sa-mi traiesc viata la max. Dupa aceasta intrerupere am intrat cu pila la Facultatea "Ion Ionescu de la Cluj", din Iasi, la sectia - Latina si mecanica fina.

   De ce sa mint, nu am.


   Cursuri, certificari & premii

   Mi-am luat doctoratul in psihologie infantila, cu teza "De ce ne iubesc femeile in zilele cu sot?" (coordonator proiect - domnul Marian Vanghelie). * Finalist al festivalului "Un copac cu flori", unde m-am dus sa protestez ca nu inteleg titlul. * Atestat cu diploma de clarvazator, certificat ISO 9001, eliberat de Consiliul Judetean Caracal, pentru faptul ca am prezis rasturnarea carutei.

   Aptitudini
   Limbi straine(Scris,Vorbit,Citit):

  Portugheza (avansat,incepator,avansat)
  Turca (bun,avansat,bun)
  Cunostinte PC:
  Pot spune ca sunt o persoana care tine pasul cu noua tehnologie. Cunosc
la perfectie programele Winamp, Opera, Google si kituri.

   Alte cunostinte, aptitudini sau observatii relevante pentru CVul tau
  - pot sa imi dau degetul peste cap;
  - sunt o persoana gospodara, atrasa mereu de ceva nou;
  - urasc minciuna, calomnia si etichetarea;
  - simt nevoia sa am si eu un preten cu care sa vorbesc;
  - imi place sa dorm in fan;
  -va rog din suflet sa ma angajati, ca nu mai rezist in constructii;

  Mini interviu
  1. Care este cea mai mare realizare profesionala de pana acum?
  Faptul ca am avut unde ma duce si de unde veni.
  2. Care este cel mai mare esec profesional de pana acum?
  Mi-am luat, din greseala, salariul in avans, intr-o zi cand nu era nimeni in firma.
  3. Unde va vedeti peste 5 ani?
  Pe DN 81.
  4. Care este cel mai mare vis pe care-l aveti? Care este idealul dumneavoastra in cariera?
  Mi-ar place tare mult sa pot face ceva deosebit si folositor in acelasi timp. Nu cum am facut pana acum.
  5. Care este jobul care credeti ca vi s-ar potrivi cel mai bine?
  Creator de reclame mascate. A doua optiune ar fi paznic, pentru ca poti sa dormi la munca.
  6. Descrieti compania ideala in care ati dori sa lucrati?
  O companie unde sa avem totul la discretie: pixuri, hartii, cerneala..
  7. Care este departamentul in care doriti sa lucrati ( aveti dreptul la o singura alegere )? Explicati de ce credeti ca sunteti potrivit si de ce ati facut aceasta alegere!
  Nu ma intereseaza in ce departament lucrez si va explic si de ce. Sunt disperat.
  8. Detaliati personalitatea dumneavoastra ( hobbyuri, aspiratii, ce va motiveaza, stil de viata si lucru, etc ).
  Dupa cum se stie am o personalitate complexa...un stil aparte, o imbinare de hard compact rock cu city house si etno. A fost foarte frig la filmari, dar am rezistat, pentru ca am avut o echipa minunata. Profit de ocazie sa o salut pe mama.

                                                                      Cu stima,
                                                                          Costin Paun

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu